Fostul președinte al Barcelonei a ieșit la atac: „Clubul e distrus din interior! Cer demisia conducerii”

Redactor:
Andrei Pal
Fostul președinte al Barcelonei a ieșit la atac:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joan Laporta, fostul președinte ale formației FC Barcelona, a vorbit, luni, într-un interviu acordat celor de la Goal, despre actuala situație a clubului catalan și despre conducerea de pe Camp Nou. Laporta susține că Barcelona „este distrusă din interior”.

În perioada în care Laporta s-a aflat la conducerea Barcelonei, între anii 2003 și 2010, formația de pe Camp Nou a dominat fotbalul, atât pe plan intern cât și european. Cu Laporta la conducere, Barcelona a cucerit 14 trofee, tot conducătorul spaniol fiind cel care l-a promovat pe Josep Guardiola de la echipa secundă la seniori și a dat startul construcției echipei pe care cei mai mulți dintre specialiști o consideră cea mai bună din istoria catalnilor.

În ultimii patru ani, Barcelona a câștigat o singură dată Liga Campionilor, în timp ce Real Madrid a cucerit trofeul de trei ori, plus un titlu de campioană după o pauză de cinci sezoane. În sezonul trecut, catalanii și-au trecut în palmares doar Cupa Regelui Spaniei. „Când eram acolo, Madridul nu a câștigat niciun trofeu european, acum au câștigat trei. Fac lucrurie mai bine decât cei de la Barcelona, de aceea solicit demisia actualei conduceri. Acest lucru trebuie să se întâmple în cel mai scurt timp. Dacă nu, vom avea o perioadă, o epocă, în care Madridul va câștiga mai multe trofee. Barcelona este distrusă din interior”, a spus Joan Laporta în interviul dat pentru Goal.

În cazul în care Josep Maria Bartomeu, actualul președinte, va pleca de pe Camp Nou, Laporta susține că este gata să revină în funcție. Dacă nu, nefiind programate alegeri până în 2021, nu știe dacă va mai putea reveni, recomandându-i pe Gerard Pique, Carles Puyol sau Xavi Hernandez pentru postul de președinte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
×